Fum Lyrics – Mandra
Singer: Mandra
Title: Fum
Și ard ușor până mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat de vânt
Și ard ușor până mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat de vânt
Știu c-ai probleme tale
Și știu că nici nu ți-e ușor
Mi-amintesc c#m ne spuneam că împreună putem trece prin tot
Dar viața ne desparte
Timpul nu ne mai iartă ușor
Aceleași stări, aceleași gânduri care nu-mi permit să dorm
Același loc, aceleași gânduri în care ne-am cunoscut
Acum ne luăm rămas-bun
Ce sentiment amar amestecat cu tutun
Și-acum doar ploaia mai poate să ne spele păcatele și gândurilе și tot ce-a fost între noi
Și ard ușor până mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat dе vânt
Și ard ușor până mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat de vânt
Și ard ușor și mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat doar de vânt
Aceleași vicii, aceleași frici de care chiar nu pot scăpa
Aceleași scuze pe care le caut când știu că e vina mea
Și am doar umbre în jurul meu
Nu plâng, nu pot, oricât ar fi de greu
O să fie bine că așa se întâmplă mereu
Camera e goală exact ca și-n sufletul meu
Și ard ușor până mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat de vânt
Și ard ușor până mă fac scrum
Pierdut în fum, purtat de vânt
Find more lyrics at lyrics.jspinyin.net
You can purchase their music thru or Disclosure: As an Amazon Associate and an Apple Partner, we earn from qualifying purchases
Other Popular Songs:
ПЛАДЖЕТ - Double Click
Marco MRK - Sinusoida
Fum – English Translation
And burn slightly until as a scrum
Lost in smoke, worn by the wind
And burn slightly until as a scrum
Lost in smoke, worn by the wind
I know you have your problems
And I know you’re not easy
I remember what I was saying that together we can go through everything
But life breaks us
Time doesn’t easily forgive us
The same states, the same thoughts that do not allow me to sleep
The same place, the same thoughts in which we met
Now we take good-bye
What bitter feeling mixed with tobacco
And now only the rain can wash our sins and thinking and all that was between us
And burn slightly until as a scrum
Lost in smoke, worn by wind
And burn slightly until as a scrum
Lost in smoke, worn by the wind
And burn slightly and make me ash
Lost in smoke, only worn by wind
The same vices, the same fear that I really can not escape
Same apologies I’m looking for when I know it’s my fault
And I only have shadows around me
I do not cry, I can not, no matter how hard it is
It’ll be fine that it always happens
The room is empty just like my soul
And burn slightly until as a scrum
Lost in smoke, worn by the wind
And burn slightly until as a scrum
Lost in smoke, worn by the wind
Find more lyrics at lyrics.jspinyin.net
Lyrics Mandra – Fum
Kindly like and share our content. Please follow our site to get the latest lyrics for all songs.
We don’t provide any MP3 Download, please support the artist by purchasing their music 🙂
You can purchase their music thru or Disclosure: As an Amazon Associate and an Apple Partner, we earn from qualifying purchases
https://www.youtube.com/watch?v=vN16jXehx2M