Lyrics Faust x Nu’ – Ultima sticla goala

Ultima sticla goala Lyrics – Faust x Nu’

Singer: Faust x Nu’
Title: Ultima sticla goala

O lege în general spune că totul se plătește, man
Valabil pentru orice alegeri faci ca om și orice ai în plan e bază
Ești rege pentru-un an, când nu ești cerebral
Toți cerem bani și fun până înțelegem că nu prea contează

Și-n graficul universal viața notează
Când te scalzi în beznă, pari să nu mai vezi deasupra nicio rază
Dar să razi marfă cu camarazi, stând geană după razii
E mare transă, de-aia tranzitez și transez, fiindcă pasa, v-am zis…

Nu mă dau sfânt și-n niciun caz făr’ de păcat
Da-am scopul clar să schimb ceva, ca să pot să fiu împăcat
Cu tot ce fac în genеral, că mă vedeam mai calculat
Un om puternic, dar obsеrv cât sunt și de slab cateodată (când?)

Când cad în cap, că bag și beau și n-o să-mi placă s-o zic
Da’ tre’ să-mi pun lacăt la gură, c-alerg în juru’ cozii
Pot simplifica, spunând că sper că nu-i deja tardiv
Și posibil că ar trebui să fiu ceva mai pozitiv

Dar eu mă împiedic fix de parcă n-aș avea singurul verdict
Cu privire la decizii, până să decidă vreun medic
Că de-as continua așa, în final raman fara remedii
Conștiința mă mustră – nu cred că ține cont de mediu sau media de vârstă

Și-s calm, calm, până calc cam strâmb, plus că-mi car clar
Conștiința și vorbesc doar din fapte, știi că nu-i vreun can-can
Când scopu’ clar nu e să trag calcar pân-o dau în bară
Sau să mă uit cu jind în gol după ultima sticlă goală

Se simte mersul meu pe strada printre Terminați
Numele meu, nivelul meu te învață c#m sa împarți
Am o familie nu am nevoie de alti aliați
Azi pe pariat, da-mi un alias ca am de rulat

Simte bucata asta ca pe un bolovan in cap
Va panicați, atâta timp pe strada se simte in calitate
Misca din cur pentru scop nu fac caritate
Știu vecinii mei ca nu-i loc de discuții deranjate

Lovesc pe fata ca un diagnostic
Sinceritatea mea e modul meu de viața in morții voștri
Vin de la periferie, table in piata cu toți moșii
Vinuri roșii lăutari și cearta între junkies pe Porții

Striga unu pentru hip hop și atât
Eu îs bagabont ma superi îți bag pula in gat
Underground, dacă tu te crezi mai mult
Ba du-te in pula mea ca-n hip hop ești mărunt

Atât
Find more lyrics at lyrics.jspinyin.net

You can purchase their music thru 
Amazon Music  Apple Music
Disclosure: As an Amazon Associate and an Apple Partner, we earn from qualifying purchases
Other Popular Songs:
Yan Koor - Забуду
气运联盟 - 停在悬崖上的铁达尼

Ultima sticla goala – English Translation

A law generally says everything is paid, man
Valid for any choices you make as a man and whatever you have in the plan is the basis
You are king for a year, when you are not cerebral
We all ask for money and fun until we understand that it doesn’t matter much

And in the universal graph life notes
When you scalify in the dark, you seem to see no more ray above
But laugh at the merchandise with comrades, sitting after the rays
It’s a big trance, that’s why I transpose and transe, because I pass, I told you …

I do not give me holy and in any case without sin
Yes I have the clear purpose to change something so I can be reconciled
With all I do in genlia, that I was seeing more calculated
A strong man but obsеrv as they are and weak sometimes (when?)

When I fall in the head, that I drink and drink and I will not like to say it
Yes, I have to put on my mouth, I was riding in the tail of the tail
Can simplify, saying that I hope it is not already late
And it is possible that I should be something more positive

But I hindered myself as if I didn’t have the only verdict
On decisions, until a doctor decide
That I would continue like that, finally they remain without remedies
Consciousness rebukes me – I don’t think it takes into account the environment or average age

And I am calm, calm, until I walk a little crooked, plus that I make it clear
Consciousness and speak only of facts, you know that no can-can
When the purpose clear is not to pull limestone to the bar
Or to look with jind in empty after the last empty bottle

It feels my walking on the street among the finished
My name, my level teaches you how to share
I have a family I don’t need other allies
Today on the bet, give me an alias that I have to run

Feels this piece as a boulder in the head
You panic, so long on the street feels in quality
Move from the #ss for purpose I do not make charity
I know my neighbors that there is no room for disturbed discussions

I hit the face as a diagnosis
My sincerity is my way of life in your death
Come from the periphery, boards in the market with all the estates
Red Wines Păutari and quarrel between junkies on portions

Shout one for hip hop and so on
I’m shobont me upset me in your throat
Underground, if you believe yourself more
Ba go to my dick as in hip hop you are small

so much
Find more lyrics at lyrics.jspinyin.net

Lyrics Faust x Nu’ – Ultima sticla goala

Kindly like and share our content. Please follow our site to get the latest lyrics for all songs.

We don’t provide any MP3 Download, please support the artist by purchasing their music 🙂

You can purchase their music thru 
Amazon Music  Apple Music
Disclosure: As an Amazon Associate and an Apple Partner, we earn from qualifying purchases